Cum ești o persoană dinamică, pleci dimineața devreme de acasă și te întorci după apusul soarelui, ceea ce nu îți prea lasă timp să-ți gătești ceva gustos și sănătos. Începi să mănânci dezordonat, iar acest lucru începe să se simtă și să se vadă. Ai nevoie de ceva ușor de gătit, cu ingrediente naturale care să îți asigure aportul de energie și elemente nutritive de care ai nevoie pentru a te susține în activitățile tale zilnice.

Îți propunem o rețetă simplă care se gătește extrem de ușor, este savuroasă. Dacă nu ai morcovi, fugi la piață, iar pentru miere, te așteptăm la cumpărături în magazinul nostru online și alege sortimentul care-ți face cu ochiul.

Înainte să mergi la piață, verifică dacă ai toate ingredientele:

1 kg de morcovi;
2 lingurițe de ulei de măsline
3 linguri de unt;
1/2 linguriță de sare
1/4 linguriță de piper negru proaspăt măcinat;
1 ceapă tăiată mărunt;
2 linguri de burbon;
2 linguri de miere;
1 lingură de apă;
1/2 linguriță de cimbru proaspăt.

Bun, acum că lista este completă, să trecem la preparare.

  1. Ia o tigaie și pune-o în cuptor să se preîncălzească.
  2. Taie coada morcovului, dar opreste aproximativ 2 cm de verdeață.
  3. Amestecă uleiul de măsline cu untul în tigaia care între timp a ajuns la temperatura potrivită. Adaugă morcovii, sarea și piperul. Întoarce morcovii pe toate părțile pentru a lua din sosul format din ulei de măsline și unt. Lasă la rumenit 10 minute.
  4. Între timp, nu te culca pe o ureche, mai ai puțină treabă. Ia celelalte 2 linguri de unt și topește-le într-o tigaie mai mică. Adaugă ceapa și las-o să se rumenească aproximativ un minut, după care ia tigaia de pe foc, adaugă burbonul, apa și restul. Repune tigaia pe foc și lasă toată compoziția la fiert în jur de cinci minute, până când aromele se întrepătrund și se armonizează.
  5. Ultimul pas, dar nu și cel din urmă: pune sosul în tava în care morcovii sunt deja rumeniți și mai lasă la cuptor tot amestecul în jur de cinci minute.
  6. După ce aromele s-au întrepătruns la cuptor, pune tot amestecul pe o farfurie și, dă-i „lovitura finală”, presară cimbrul proaspăt, iar după ce toată compoziția s-a răcit puțin adaugă mierea peste preparatul delicios. Amestecă bine pentru ca mierea să ajungă în toată compoziția și să-i potențeze gustul.

Atenție, se va consuma cu o poftă „nebună”!
Cum ți se pare rețeta? Te încumeți să o pregătești?